luni, 26 noiembrie 2018

Primul eveniment "Context"


 Luni, 26 noiembrie 2018, la sediul Prefecturii Bacău, în Sala Mare de festivităţi, Filiala Bacău a UZPR a organizat un amplu eveniment cultural, menit să facă mai bine cunoscute activităţile jurnaliştilor membri ai organizaţiei. În primul rând, a fost lansarea volumelor recent publicate de către colegii ziarişti Ioan ENACHE („Iudacainul”), Mihai BUZNEA („Drumuri şi popasuri”) şi Liliana ADOCHIŢEI („Bacăul în anii Primului Război Mondial”). A urmat, apoi, ieşirea în lume a primului număr al Revistei CONTEXT, publicaţie a Filialei Bacău a UZPR. Momentele au fost înnobilate de recitalul remarcabil al unui cvartet al elevilor Liceului de Artă. Evenimentul a fost onorat de prezenţa prefectului judeţului Bacău, d-na Maricica COŞA, alături de d-l Valentin IVANCEA (subprefect), d-l Dragoş ŞTEFAN (viceprimar), Dumitru BRĂNEANU (preşedintele Filialei Bacău a Uniunii Scriitorilor).

joi, 22 noiembrie 2018

De ce „Context”?

Ştefan RADU




Au trebuit să treacă vreo câţiva ani pentru ca breasla jurnaliştilor băcăuani (câtă mai este!) să întemeieze o asociaţie care să o reprezinte. Am aderat la Uniunea Ziariştilor Profesionişti din România şi am înfiinţat Filiala „Marius Mircu” – Bacău. Mulţi colegi din ţară ne laudă pentru dinamismul grupului nostru. Am tipărit, deja, un almanah, iar „Sportul băcăuan”, ce apare prin stăruinţa colegului nostru Leonard Popa, este editat sub egida UZPR. Împreună (indiferent de publicaţia, radioul sau televiziunea la care „prestează” fiecare), ziariştii băcăuani şi-au propus proiecte ambiţioase pentru următoarea perioadă. Ştim că meseria asta stimulează orgoliile, provoacă dispute, patimi şi chiar adversităţi (pe alocuri!), însă dincolo de toate acestea ea înseamnă implicare voluntară în viaţa şi evoluţia Cetăţii. Ziaristul este cronicarul vremurilor moderne, mereu în slujba cititorilor săi, un haiduc înarmat cu verbul său, cu talentul şi entuziasmul nedisimulat. El trăieşte, profesional, în spaţiul îngust şi tensionat dintre guvernanţi şi guvernaţi. I se cere, adesea, să fie „imparţial”. Între bine şi rău? Între minciună şi adevăr? Între fericire şi disperare? Este om şi, mai ales, cetăţean: are bucurii şi necazuri, are opţiuni (filozofice, politice, economice, religioase etc.), are simpatii şi antipatii… În consecinţă, de fiecare dată când îşi expune public ideile este sclavul contextului (cultural, politic, social, economic etc., dar şi familial, profesional sau emoţional). Când dorim să acţionăm într-o direcţie sau alta nu sunt de-ajuns doar voinţa, devotamentul sau resursele (materiale, financiare, morale sau de altă natură); trebuie să ţinem seama şi de context. Medicina chineză antică ne învaţă că tratamentul se aplică nu doar unei anumite boli, ci întregului organism. Probabil că abordarea jurnalistică a unui subiect ar trebui să fie similară: când scriem despre un fapt aparent izolat ar trebui să studiem „organismul” social în ansamblul lui. Numai astfel am atinge un anume grad de… imparţialitate.

Filiala Bacău a UZPR, în premieră la Târgul de Carte “Gaudeamus”

Cornel CEPARIU

  Uniunea Ziariştilor Profesionişti din România a inclus, în premieră,  în cadrul standului propriu deschis la ediţia a XXV-a a prestigioasei manifestări Târgul Internaţional ,,Gaudeamus – Carte de Învăţătură" şi producţia editorială din acest an a membrilor UZPR  din Filiala Bacău – Neamţ.  “Almanahul filialei-ediţia 2018”, “Almanahul sportiv băcăuan 2018”, ambele volume editate de filiala jurnaliştilor băcăuani, au constituit reale atracţii, atât prin ineditul unor asemenea apariţii editoriale, care reflectă  activitatea jurnaliştilor dintr-o zonă a României, dar şi prin materiale publicistice inedite aduse în atenţia numerosului public ce a fost prezent, în perioada 16 -19 noiembrie la manifestările din cadrul prestigiosului eveniment găzduit de pavilionul central din complexul expoziţional şi de afaceri ROMEXPO. De asemenea, cititorii au putut vedea expuse şi volumele cu creaţii ale  jurnaliştilor băcăuani Mihai Buznea (laureat în anul 2018 la Gala UZPR găzduită şi transmisă, în direct, de Televiziunea Română în luna august, a.c.) şi Ion Enache. Academicianul Ioan Aurel Pop a fost Preşedintele de Onoare al ediţiei din acest an a Târgul Internaţional ,,Gaudeamus – Carte de Învăţătură".

miercuri, 24 octombrie 2018

„şi infern şi infern şi infern”


TRAGEDIA ŞI DRAMA OMULUI (POST)MODERN? *

* Ioan ENACHE, Cartea Întâi a Pocăinţei. IUDACAINUL, Editura Studion, Bacău, 2018

Moto: „Dumnezeu care te-a creat fără tine, nu te va salva fără tine”

Sfântul Augustin


Petre ISACHI

În această carte de excepţie – unică prin problematică şi arta transfigurării, în peisajul liricii actuale - poetul Ioan Enache configurează într-un limbaj sibilinic, specific, dramatic, tragedia şi  drama individului contemporan – „iudacainul”, cum îl defineşte sarcastic autorul – ce pare să fi uitat că toţi oamenii ţin de aceeaşi istorie a salvării: toţi au fost creaţi, răscumpăraţi prin Iisus, toţi vor fi judecaţi definitiv la sfârşitul veacurilor. Cele 60 de poeme ale volumului confirmă pocăinţa drept virtutea supremă a creştinului parcă incapabil în contemporaneitatea imediată, de a-şi mai recunoaşte păcatele şi de a se strădui să obţină iertarea lor. Transfigurând simultan tragedia şi drama Iudacainului, poetul bacăuan reiterează implicit păcatul originar născut din ascultare şarpelui care-i convinge pe Adam şi pe ispititoarea Eva creaţi după chipul şi asemănarea lui Dumnezeu cu sintagma: „veţi fi ca Dumnezeu”!? Ispita este absolută şi potenţează căderea în păcat, încât în „IUDOCANIA” suntem şi astăzi botezaţi cu „păcatul şi vina” percepute ca o fatalitate. Şi astăzi ispăşim, (ne)vinovaţi păcatele părinţilor. Şi astăzi roadele păcatelor săvârşite de noi, iudacanii, sunt dezbinarea, boala, întristarea, suferinţa, robia, nenorocirea, ura, însingurarea şi înstrăinarea. Şi astăzi, cum repeta Horaţiu, vina e urmată în deaproape de pedeapsă!

Eveniment editorial băcăuan


Globe-trotter prin ţara „de dor şi de speranţe”

„Drumuri şi popasuri” – o carte de reportaje inspirate de realitatea românească în anul în care aniversăm şi omagiem înfăptuirea României Mari -, a ieşit de curând de sub tipar sub semnătura ziaristului băcăuan Mihai Buznea. După însăşi mărturisirea autorului, cele optsprezece reportaje reunite  în volum sunt tot atâtea „schiţe de portret de ţară” realizate în culori luminoase, fără însă a lipsi şi penumbrele în tuşeuri ce înfăţişează ochilor imagini mai puţin idilice.

marți, 4 septembrie 2018

România sub aura Centenarului Unirii


Mihai BUZNEA
BÂLCIUL DEŞERTĂCIUNILOR

Motto:

„De aproape două mii de ani ni se predică

să ne iubim, iar noi ne sfâşiem”

Mihai EMINESCU

 

Recunosc: sub asediul permanent al „bombelor” din politica românească nu mai avem timpul, şi nici liniştea, să ne ocupăm şi de lucrurile mai puţin importante; de cele de lângă inimă şi tâmplă. Cum ar fi, de exemplu, Centenarul Unirii. O fac, în schimb, maghiarii în locul nostru, dar în interesul lor. Pentru că altele ne sunt, de fapt le sunt, politicienilor noştri, „cestiunile arzătoare la ordinea zilei”: cum să-şi hrănească orgoliile şi ambiţiile, cum să le dea la gioale adversarilor, cum să-i anihileze şi să-i treacă pe linia moartă în timp ce se bat cu putere în piept spre a-şi convinge supuşii cât de patrioţi sunt ei şi ce sacrificii fac în fiece clipită pentru Ţară. Nedându-şi seama, ori prefăcându-se că nu pricep cât de mare şi de găunos le este fariseismul. Încercând astfel să se hrănească şi să se îmbete cu dezmăţatele scene de masă ale acestui bâlci al deşertăciunilor, pe care-l regizează  cu un talent ieşit din comun şi o neobrăzare vecină cu nesimţirea. Made in Romania. Centenară. Şi pentru că orice spectacol se compune din acte, scene şi replici rostite în decoruri schimbătoare, daţi-mi voie să pun stop-cadru la câteva dintre ieşirile la rampă ale aleşilor noştri. Să transfocăm, aşadar, pentru câteva momente, scena din Piaţa Tricolorului, din Capitală, unde se desfăşoară ceremonialul militar consacrat Zilei Drapelului Naţional. Eveniment de suflet, cu semnificaţii deosebite, de adâncă trăire şi vibraţie românească. Gardă de onoare. formaţiuni militare, sute de bucureşteni. Atmosferă festivă. Doar că onorul la drapel nu este dat de şeful statului. Preşedintele nostru este prezent la un alt eveniment pentru a-l onora;  mai important, în accepţia Excelenţei Sale, ce se desfăşoară doar câteva sute de metri mai încolo: plecarea caravanei bicicliştilor spre Alba Iiulia, capitala istorică a făptuirii Unirii. Cunoscută fiindu-ne pasiunea prezidentului nostru pentru sportul cu pedale ne apare, deci, lesne de înţeles opţiunea pentru această scenă. Constatăm, totodată, şi absenţa selectă de la festivităţile dedicate Tricolorului şi a celorlalte înalte oficialităţi ale statului: primul ministru, preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului, miniştri, parlamentari. Noroc de plebe, care de fiecare dată la astfel de momente ştie că trebuie să  se înghesuie şi să-şi joace rolul în scenele de masă cu figuranţi entuziaşti. Aşa cum, de altfel, s-a întâmplat şi doar o lună mai târziu, de Ziua Imnului Naţional, onorată cu aceeaşi augustă absenţă de înaltele noastre oficalităţi. Nu ştiu ce va să se întâmple peste numai câteva luni, de 1 Decembrie, dar avem pildele anilor trecuţi cu mărturisitoarele lor demonstraţii de armonie patriotică într-o perfectă exprimare de dizarmonie selectă.

miercuri, 15 august 2018

Tropăială centenară


Ştefan RADU

A trecut mai bine de jumătate din acest an al Centenarului Marii Uniri. Deocamdată contabilizăm simpozioanele, expoziţiile, lansările de carte şi festivalurile folclorice organizate în diverse colţuri de ţară, cu mijloace locale şi entuziasm provincial. Orice manifestare cu lustru intelectual – chit că e la a nu ştiu câta ediţie! – este pusă sub logo-ul aprobat de Guvern. Executivul abia către finalul lunii iulie a aprobat un buget consistent pentru finanţarea muzeelor, monumentelor, bibliotecilor şi a altor instituţii culturale. Nu ştim dacă pe lista bunăvoinţei ministeriale vor intra şi proiectele începute cu trei-patru ani în urmă, ivite din iniţiativa unor intelectuali ce au reuşit să convingă autorităţile judeţene sau comunale să contribuie cu ceva bani şi mult sprijin moral. Oricum, la finalizare, Ministerul Culturii şi Identităţii Naţionale bifează la capitolul „realizări centenare” toate aceste manifestării locale. Exact cum fac românii când un sportiv, care ani de zile şi-a plătit din propriul buzunar echipamentul, antrenorii, tratamentele medicale şi deplasările la competiţii, iese campion: „Suntem mândri că am învins! Noi, românii, suntem cei mai buni!”...

marți, 14 august 2018

UN DRAPEL TRICOLOR PE „ACOPERIŞUL LUMII”


Mihai Buznea

                                                                           Motto
                                                          „În viaţă, fiecare purtăm un steag
                                                         pe care e scris cu litere mari: EU”
                                                                       Garabet IBRĂILEANU

La poale de Ceahlău, sub umbrar des de cetini, mă-ntâlnesc cu Adrian Laza, nemţeanul care încă din adolescenţă şi-a pus în gând să cucerească înălţimile de necuprins, misterioase, ale lumii de lângă Cer. Acum, tocmai s-a întors dintr-o expediţie în Himalaia, supranumit „acoperişul lumii”. De astă-dată a escaladat masivul Makalu, unul dintre versanţii cei mai dificili şi periculoşi  de abordat şi tocmai de aceea  cel mai de temut pentru orice alpinist incurabil, cum se consideră, dar sprijinit de argumente imbatabile. A urca până la 8481 de metri, în condiţii de iarnă severă, neiertătoare şi plină de neprevăzut, e nu doar o performanţă, ci şi o aventură în toată puterea expresiei! Şi nu una oarecare! A arbora drapelul tricolor pe stânca-bornă a muntelui e o dovadă de românism adevărat. Asta o spun eu, reporterul. Temerarul a vorbit prin fapta sa. Fără a ştirbi nici măcar cu o fâlfâire de drapel meritele celui care a înfrânt dificultăţile, pentru a împlini un gest cu valoare de simbol.

joi, 28 iunie 2018

LICEENI, TRECEŢI BAC-ul!

Mihai BUZNEA

 

De mai bine de un sfert de veac, şcoala românească ne serveşte o poveste tragicomică. Fără final. Fără happy-end. Dar cu momente de o mare spectaculozitate umoristică demne de-un Bertold Brecht sau, poate şi mai şi, de-un nenea Iancu. Comedia burlescă jucată pe plaiurile mioritice, adică la ea acasă, cu o glorioasă evoluţie spre cretinismul creator. De nota 10. În fiecare început de vară şi sfârşit de an şcolar, asupra emininchelui elev român se pogoară norul negru, ameninţător, de rău augur, al BAC-alaureatului. Anunţănd Apocalipsa pe “cămpul alb al oilor negre”, cu veşnica-i întrebare hamletiană în variantă autohtonă contemporană: îl iau, sau nu îl iau?! Până la aflarea răspunsului/rezultatului (care pentru cei mai mulţi dintre competitori nu reprezintă deloc un mister, cu năluciri de Fata Morgana) “candidaţii la fericire” îşi dau curaj fredonând neabătut prin parcuri, baruri şi discoteci, prea-cunoscutul Imn al repetentuilui la BAC propus şi promovat cu brio de SRC (Serviciul Român de Comedie): “Şcoala e dură, e-o mare jale/ Cine ia bac-ul, e foarte tare./ În ritmul ăsta, în căţiva ani/ Vor fi în ţară numai prostani (…)/ Să ardă şcoala, să moară bac-ul/ Iar pe profesori să îi ia dracul./ Toţi agramaţii şi repetenţii/ Să ne dea Statul decât subvenţii…”. E-un haz de necaz, cu umor negru de genul “ia mai lasă-mă-n pana mea cu şcoala ta!” Să mai spună careva că ai noştri tineri nu au ştiinţa, dar şi talentul, de a ieşi din cele mai solicitante situaţii. Cu zâmbetul pe buze, ba chiar şi cu cascade de râs şi cu replici fără de replică, precum în catrenul pescuit pe-o bancă din parc sculptată cu două inimioare, semn al dragostei chioare şi amorului ghebos, străbătute de-un pix: “Am întrebat-o cam stângaci,/ Pe blonda ce tăcea, discretă:/ Şi după bac ce-ai să te faci?/ Brunetă…”.

SPORTUL ROMÂNESC ŞI MAREA UNIRE


Leonard POPA

ÎNCEPUTURI

Sub formă organizată, sportul românesc îşi află originile spre sfârşitul secolului al XVIII-lea. Încă din 1840, Gheorghe Asachi (n. 1/12 martie 1788, HerţaMoldova – d. 12/24_noiembrie 1869, Iaşi; precursor al generaţiei paşoptiste) a introdus în planul de învăţământ al Academiei Mihăilene din Iaşi (instituţie de învăţământ superior premergătoare Universităţii “Alex. I. Cuza”), printre materiile obligatorii, scrima, gimnastica şi înotul. De altfel, gimnastica avea să devină primul sport naţional atestat ca Asociaţie, la Mediaş, în 1882. O altă disciplină sportivă cu o tradiţie pierdută în negura vremii este canotajul. 1856 este anul în care, în Banat, se organizează primul concurs de canotaj, iar şapte ani mai târziu (1863), la Timişoara, se pun bazele unei Asociaţii profesioniste cu denumirea de Regata. Totuşi, românii vor aştepta 60 de ani până la a bifa prima participare la o competiţie oficială internaţională (Campionatul European de la Belgrad, din 1932) şi alţi 23 de ani până să obţină prima medalie de aur, în 1955, la Campionatul European de la Gand (Gent/Belgia), prin echipajul masculin de 4.

marți, 26 iunie 2018

LEPĂDAREA DE SINE


Succes de prestigiu al jurnaliştilor bacăuani reuniţi în Filiala „Marius Mircu” a UZPR: colegul nostru Mihai Buznea este laureat al ediţiei 2017 a concursului organizat de Uniunea Ziariştilor Profesionişti. Vineri – 22 iunie a.c., în studioul Pangrati al Teleleviziunii Române a avut loc  Gala de decernare a premiilor. Desfăşurat sub genericul „Limba română, întregitoare de neam”, concursul a reunit jurnalişti din presa scrisă, on-line, realizatori de emisiuni radiofonice şi de televiziune, precum şi autori de cărti pe această temă. Mihai Buznea a primit prestigioasa distincţie pentru articolul „Lepădarea de sine”, publicat în ediţia din luna aprilie 2017 a revistei „PLUMB”.

Redăm, în continuare, textul articolului:

marți, 5 iunie 2018

Arca Noetică de la Alba Iulia


Marius MANTA

Pentru mulţi, facebook-ul şi-a dovedit încă de la început utilitatea. În tot cazul, nu l-a contestat nimeni. Era un lanţ al prieteniei... instante, o mană cerească pentru anihilarea frustrărilor de orice fel. Apoi, treptat, a devenit câmpul de bătălie al unor mişcări de o transparenţă îndoielnică. Acum este inamicul public numărul unu. La ei, dar şi la noi. Comentariile sunt din ce în ce mai acide şi cred că nu mă hazardez dacă le voi considera, pe majoritatea, în contra firescului. M-au necăjit multe absurdităţi ori lipsa de coerenţă a argumentelor aruncate. Recunosc, personal nu am înţeles mai deloc acea campanie desfăşurată în detrimentul Bisericii Ortodoxe Române, cu punct de (îndoielnic) interes fată de Catedrala Neamului. Da, şi eu vreau spitale, şi eu îmi doresc şcoli care să intre în standardele europene, însă nu în detrimentul unui edificiu ce în chip simbolic are menirea de a marca pe deplin cei o sută de ani scurşi de la înfăptuirea României Mari. Sunt valori la care achiesez pe mai departe, sper să nu fiu unul dintre cei mult prea puţini. Dar materialul de faţă nu este despre necesitatea Catedralei Neamului, am cumva sentimentul că unora le poţi striga „adevărul în deşert” - vor rămâne pe mai departe, oarecum absurd, reticenţi şi extrem de violenţi / compulsivi. Iar dacă îmi daţi voie să amestec registrele, aş spune că şi eu #rezist, însă într-ale mele!

ISTORIA LA PURTĂTOR


Mihai BUZNEA

Eroii anonimi ai unor vremuri încârcate de glorii

Faptele dintotdeauna ale românilor se cer încrustate în memoria eternităţii, spre a slăvi drept pilde eroice pentru urmaşi, care să le pună, la rândul lor, la temelia perenităţii, demnităţii şi existenţei noastre viitoare. Cemtenarul Unirii este unul din momentele cardinale ale istoriei romnânilor şi trebuie prea-mărit prin glorificare de către cei de astăzi pentru cei de mâine. Marea Adunare de la Alba Iulia reprezintă o piatră de hotar şi, totodată, simbol al devenirii moderne şi manifestării identitare.

luni, 4 iunie 2018

Barometrul mancurtizării


Ştefan RADU

La mijlocul lunii mai a fost dat publicităţii studiul Barometrul de Consum Cultural 2017. Tema pentru acest an a fost Cultura în pragul Centenarului Marii Uniri: identitate, patrimoniu şi practici culturale. Rezultatele studiului (care pot fi consultate pe pagina de net culturadatainteractiv.ro a Institutului Naţional de Cercetare şi Formare Culturală) au generat reacţii dintre cele mai diverse: ştiri senzaţionale despre analfabetismul funcţional al noilor generaţii, lamentări intelectualiste despre “starea îngrijorătoare a sistemului de educaţie”, analize temeinice despre firavele strategii culturale iniţiate de diverse instituţii naţionale ce par a-şi fi pierdut busola (Ministerul Culturii, Ministerul Educaţiei, Academia, marile universităţi cu pretenţii etc.) sau comentarii “de pe margine” ale unor personalităţi ale vieţii literare şi jurnalistice. Toată agitaţia a ţinut vreo două săptămâni.

vineri, 11 mai 2018

O boală, un bătrân, un pat de spital (3)

Dana Munteanu McAllister

Am ajuns la deznodământul acestei mici odisei medicale fără final fericit. Această ultimă parte este dedicată interacțiunilor cu medicii, asistentele, infirmierii și cu însuși spațiul fizic al spitalelor de stat,”statul”în acest caz fiind de fapt două - Anglia și România.

marți, 20 martie 2018

SPORTUL BĂCĂUAN PUNCTEAZĂ JURNALISTIC




Aflat nu în cea mai bună perioadă a sa, sportul băcăuan punctează jurnalistic. Pentru al doilea an consecutiv, revista lunară “SPORTUL BĂCĂUAN” (fondată la 1 august 2010 de Leonard POPA şi Adrian AMALANCI) a reuşit să editeze, de data aceasta sub egida Uniunii Ziariştilor Profesionişti-Filiala Bacău (preşedinte: Cornel CEPARIU), Almanahul anului 2018. Apărută în 250 de pagini, lucrarea reuneşte tot ce a fost de referinţă pentru sportul local în 2017. Sub semnătura mai multor jurnalişti profesionişti băcăuani (Dan Sion, Costin Alexandrescu, Cornel Cepariu, Ştefan Radu, Victor Eugen Mihai,  Leonard Popa ş.a.), articolele publicate derulează cronici, interviuri şi reportaje de la principalele  momente ale performanţei din arene, care i-a avut ca protagonişti pe sportivii băcăuani. În paginile de cultură, regăsim alte nume cunoscute ale presei locale: scriitorii Ovidiu Bufnilă (un fragment din cel mai nou roman al său, Meduza) şi Cornel Galben (semnatarul unui grupaj de poezii), Mihai Buznea, Eugen Verman, Gheorghe Baltă, Dana Munteanu, Adrian Gheorghiu.
  Să mai adăugăm şi faptul că Almanahul Sportului Băcăuan 2018 a apărut la Editura Smart Academic Bacău (director, colegul nostru, Răzvan Pesa-Moza), cea care tinde să devină amfitrionul editorial al creaţiei jurnalistice băcăuane, după ce la începutul anului a tipărit şi Almanahul UZPR al Filialei noastre.

Cornel CEPARIU

O boală, un bătrân, un pat de spital (2)

Anglia, rapid şi la obiect


Am ajuns la Emergency - Urgenţe. O sala mare , cu multe paturi separate prin perdele, care se trag în jurul fiecărui pat. În mijlocul încăperii , biroul medicilor,care preiau cazurile pe rând. Socrul meu şi-a revenit puţin, probabil că, în salvare i-au făcut ceva tartament. Este dus la Computerul Tomograf şi se confirmă accidentul vascular. În tot acest timp, eu şi soţul meu putem sta cu bolnavul , putem să vedem ce i se face şi cum e tratat, fără griji şi stres adăugat faptului că cineva drag este bolnav. În scurt timp este mutat în salon, unde începe imediat tratamentul. A doua zi ne-a întâmpinat cu zâmbetul pe buze, vorbind aproape normal . Plictisitor de simplu şi eficient.

luni, 19 februarie 2018

O boală, un bătrân, un pat de spital

Ca român, nu ajungi la vârsta de 54 de ani fără a te convinge că ţara în care trăieşti are multe şi mari probleme şi că "în Vest e mai bine". Ceea ce m-a surprins însă, chiar şi după cei 54 de ani de viaţă petrecuţi aici, a fost să descopăr că lacunele noastre ca naţiune privind dezvoltarea să fie egalate de cele pe planul omeniei. Mă refer aici în speţă la instituţiile publice, care îşi scuză serviciile deficitare invocând lipsa fondurilor, dar nu au pe cine să dea vina pentru lipsa lor totală a abilităţilor de relaţionare umană, atât de importante în lucrul cu oameni care apelează la ei pentru asistenţă – mai importante, poate, chiar decât ultimul tip de aparatură şi software.
Am decis să radiografiez ceea ce reprezintă (sau ar trebui să reprezinte) sistemul medical, prin prisma unui accident vascular trăit în două ţări ale Uniunii Europene. Prima ţară este Anglia anului 2011, mai precis un oraş englezesc numit Southampton, care la acea vreme număra circa 237,000 de locuitori. Experienţa accidentului vascular în acest prim caz îi aparţine socrului meu la vârsta de 93 de ani.
Cea de-a doua ţară UE, după cum probabil puteţi intui, este România, acolo unde, anul acesta, mama mea în vârstă de 83 de ani a suferit un accident vascular, ultimul dintr-o lungă serie de afecţiuni îndurate de-a lungul vieţii. Pentru a avea contextul complet, locuim în Bacău – un oraş de aproximativ 200,000 de suflete, unde s-au petrecut şi evenimentele descrise în cele ce urmează.

Partea I: AMBULANŢA

Anglia, primul AVC

Sun la numărul unic de urgenţă, 999. Operatorul vorbeşte calm şi încearcă să mă ţină şi pe mine în aceeaşi notă. Îi spun adresa şi că este vorba despre un accident vascular. "- În ce poziţie este persoana?" "- Culcată pe jos", răspund. "Puneţi-i o pernă sub cap", urmează sfatul. Deşi diagnosticul meu este accident vascular cerebral, operatorul vrea să se asigure şi îmi pune întrebările de rutină pentru situaţii ca aceasta. "- Cum s-a întâmplat?" "A căzut din picioare." "- Întrebati-l cum îl cheamă." Niciun răspuns. Vocea continuă: "- Rugaţi-l să ridice o mână." Nicio reacţie. "- O ambulanţă este aproape de locuinţa dumneavoastră. Vă rugăm să încuiaţi câinii într-o cameră, astfel încât echipajul ambulanţei să fie în siguranţă", mă roagă operatorul. Pe punctul de a răspunde că nu am câini, aud soneria. În total, au trecut 7 minute de când am format 999.
Închid telefonul şi discut acum cu echipajul ambulanţei format din doi paramedici. Menţionez că bolnavul se află la etaj. Aceştia urcă la bolnav echipaţi cu un scaun pliabil şi ajustabil. Îl consultă rapid, ţinând cont de datele transmise de mine prin telefon şi confirmă accidentul vascular. Aşează pacientul cu grijă şi profesionalism pe scaun, îl coboară pe scări şi în câteva minute, suntem în drum spre spital. Nici n-am apucat să-mi anunţ soţul despre cele întâmplate.

România, “las’ că merge şi aşa"

Sun la 112. "- Ce urgenţă aveţi?" "- Am nevoie de o salvare, este vorba despre un accident vascular." "- De unde sunteţi?" " - Din Bacău", dau adresa. O altă voce preia ştafeta la celălalt capăt al firului: "- Ce urgenţă aveţi?" "- Accident vascular." "- Câţi ani are persoana?" "- 83. Nu mai vorbeşte, nu reacţionează, descriu situaţia ." Ceasul arată 09:50. "Nu avem maşină, mai aşteptaţi şi între timp chemaţi nişte vecini să vă ajute să căraţi bolnavul la Salvare." Îi răspund că toţi vecinii sunt pensionari şi nu am pe cine să chem, deci să vină cu echipajul SMURD. Îmi închide. Mi-am învăţat lecţia după ultimul AVC al mamei, când eu şi soţul am cărat-o în pătură de la mijloc în timpul ce echipajul ambulanţei s-a poziţionat la cap şi la picioare, unde greutatea era mai mică. Durerile de spate rezultate din acest episod ne-au ţinut două săptămâni.
Trec 10 minute şi sun iar, întrucât starea mamei devenise comatoasă. Reiau dialogul cu aceeaşi operatoarea de la ambulanţă, iritată că revin cu telefonul deşi mi-a spus că nu sunt maşini. Eu insist că e vorba despre un accident vascular şi că ar trebui să aibă prioritate. Mai aşteptaţi, îmi spune înainte să-mi închidă telefonul. S-a făcut 10:10. Încerc să îmi amintesc indicaţiile operatorului din Anglia de acum şapte ani şi mă străduiesc să îi ofer mamei un mimumum de confort cât aşteptăm.
Cele 7 minute obligatorii în care ambulanţa trebuie să ajungă la o urgenţă în Anglia s-au dus de mult. În cele din urmă apare un echipaj - doi bărbaţi, dintre care unul e şoferul. Locuim la bloc, etajul 3. Urcă la noi şi se uită la mama zăcând pe o banchetă, fără să se apropie. "Nu aveţi vreun vecin să ne ajute?" Spun că nu avem şi că am cerut echipaj SMURD exact pentru asta. Unul din ei coboară la maşină să aducă pătura. Cel rămas sună la dispecer şi îi spune situaţia. I se recomandă să sune la SMURD, acelaşi lucru cerut de mine cu în urmă cu o jumătate de oră.
Aşteptăm încă 5 minute până apar pompierii. Celălalt bărbat de la ambulanţă nu s-a întors, îl cheamă colegul prin telefon. Mi se spune să scot masa din cameră. Apare si al doilea bărbat de la ambulanţă. Mama este întinsă pe pătură direct pe podeaua rece din gresie. De bucurie că în sfârşit pornim spre spital, nu zic nimic. Ceasul arată 10:50. O oră de aşteptări şi frustrări.
În partea a II-a vă voi împărtăşi experienţa de la Unitatea de Primiri Urgenţe din cele două ţări.

Daniela McAllister

joi, 1 februarie 2018

Victor Eugen Mihai – VEM: 50


„Cavaler întârziat al acestui ingrat domeniu grafic, VEM reprezintă «ultimul val» al caricaturii tinere, din păcate văduvită de juni reprezentanţi, ce părea a duce la dispariţie”, cuvinte spuse de Crăiţă Mândră Vasile, caricaturist celebru al anilor ´70 – ´90, care pluteau parcă în atmosfera ce părea să se „încălzească” în Galeriile ALFA, contrazicând pesimismul celui care ştia ce spune.

Victor Eugen Mihai – VEM s-a născut pe 30 ianuarie 1968, la Oneşti – Bacău. A terminat Facultatea de Inginerie, dar a devenit jurnalist chiar de pe vremea facultăţii, meserie pe care o practică şi astăzi.
A debutat în revista „Urzica”, în 1988. Este autor al albumelor de caricatură „Opriţi Pamântul, vreau să cobor!” (1995), „VEM MANIA” (1997) şi „VEM” (2016).
Organizează Salonul Umorului Bacău, un concurs internaţional de caricatură. Lucrările i-au fost expuse în peste 50 de ţari, în special la saloane-concurs de caricatură şi publicate în albume internaţionale de caricatură din Argentina, Anglia, Australia, Belgia, Brazilia, Canada, Cehia, Columbia, Coreea, Cipru, China, Cuba, Indonezia, Israel, Kosovo, Kuweit, Luxemburg, Rusia, Franţa, Germania, Grecia, India, Iran, Italia, Japonia, Mexic, Norvegia, Olanda, Polonia, Portugalia, Spania, Taiwan, Turcia s.a.
A participat la 13 expoziţii personale şi de grup. Este membru al Federaţiei Organizaţiilor Caricaturiştilor (FECO).

Un eveniment care va rămâne în cronicile acestor zile şi ani. De mult nu am mai văzut o galerie de artă arhiplină, artişti plastici, scriitori, muzicieni, profesori, studenţi, elevi, medici, vameşi, poliţişti etc. Lume de peste lume. Ce a stârnit acest iureş? Are loc vernisajul celei mai mari expoziţii de caricatură, din 1978 încoace. Pe simeze sunt 200 de lucrări semnate de Victor Eugen Mihai (VEM), caricaturi de salon, de expoziţie şi caricatură de presă. VEM, aşa cum se cheamă şi expoziţia, a împlinit 50 de ani, sărbătoriţi, aniversaţi împreună cu prietenii şi iubitorii acestei „arte fără cuvinte”, în care regină este poanta, gluma, umorul zgomotos, umorul subtil. Caricatura, spune VEM, este o armă, caricatura este un protest, un semnal de alarmă. Care sunt armele unui caricaturist? Desenul, compoziţia, tematica, personajele şi desenul, am spune repede.
Mai trebuie adăugat talentul, fără talent, măestrie, fără cultură, umor, nu există caricaturist. Nu există caricatură. Au vorbit frumos şi la obiect despre arta lui VEM Mariana Popa, artist plastic, director al Complexului Muzeal „Iulian Antonescu”, Vasile Crăiţă Mândră, caricaturist cu vechi state în domeniu, Adrian Jicu, critic literar, director al Bibliotecii Judeţene. Niciun băcăuan nu ar trebui să ocolească în aceste zile Galeriile ALFA. Va avea ce vedea, va avea ce „citi” din creaţia unui artist ajuns la maturitate: VEM.
La mulţi ani! îi dorim şi noi, colegii de breaslă, foştii colegi de pagină.

Gheorghe BĂLŢĂTESCU
(articol publicat în cotidianul "Deşteptarea") 

Premii la concursuri internaţionale de caricatură:

• Mencion Honorifica: 50 Concurso CAFAM de Dibujo Humoristico (Bogota, Colombia) – 1991;
• Fifth Prize: The 6th Taejon Int’l Cartoon Contest (Taejon, South Korea) – 1997;
• Prize of Importance, Courage World Cartoon Contest (Taipei, Taiwan) – 1999;
• Second Prize: First International Cartoon Exhibition – Women (Syria) – 2007;
• Honourable Mention Prize: The First International Cartoonet Contest – Supporting Street Children (Iran) – 2008;
• Honourable Mention Prize: P.C. Rath Memorial International Web Cartoon Contest (Bolangir, India) – 2011;
• Netizen’s Choices Prize: The 6th International Digital Cartoon Competition – Seoul International Cartoon and Animation Festival – SICAF (Seoul, South Korea) – 2011;
• Honourable Mention Prize: Green Planet Cartoon Contest (Bucharest, România) – 2011;
• Best Cartoon Prize: The 20th Daejeon Int’l Cartoon Contest Dicaco (Daejeon, South Korea) – 2011;
• Gold Medal Cartoons 2012 Olympics – Toonsonline.net (New York, USA) -2012;
• Best Cartoon Prize: The 21th Daejeon Int’l Cartoon Contest Dicaco (Daejeon, South Korea) – 2012;
• Special Prize, 2nd Shirozhan International Competition (Tehran, Iran) – 2012;
• Best Cartoon Prize: The 4th Sejong Int’l Cartoon Contest Sicaco (Daejeon, South Korea) – 2015;
• Excellency Prize: The 9th International Cartoon Contest (Urziceni, România) – 2015;
• Bronz Prize: The 10th HumoDeva International Cartoon Contest (Deva, România) – 2016;
• Gold Prize: The 10th International Cartoon Contest (Urziceni, România) – 2016;
• Theme Prize: The 5th Sejong Int’l Cartoon Contest Sicaco (Daejeon, South Korea) – 2016.
A câstigat 10 premii la concursuri naţionale de caricatură (Vaslui, Deva, Brăila, Slatina, Bacău s.a.) şi Premiul Cotidianului „Deşteptarea” – 2011.

marți, 30 ianuarie 2018

Conducerea UZPR Bacău s-a întâlnit cu autoritățile


„Nu mai putem trata marile probleme în stil provincial, doar cu prezenţe ori reprezentări din Capitală. Am explicat autorităţilor şi personalităţilor locale faptul că UZPR Bacău vizează o mai mare implicare a judeţului prin voci clare din Bacău în toate dezbaterile la probleme având impact naţional ori, de ce nu, chiar internaţional.”
Cornel Cepariu
preşedintele UZPR Bacău

Întâlnire cu dl Sorin Braşoveanu, preşedintele C. J. Bacău
Filiala Bacău a Uniunii Ziariştilor Profesionişti din România (UZPR), înfiinţată în noiembrie 2017, a început anul în forţă. Aşa cum şi-a propus, consiliul director (format din Cornel Cepariu, preşedintele UZPR Bacău, Leonard Popa, vicepreşedinte, Ştefan Radu, secretar general, Mihai Buznea, Aurelian Chiscop şi Silvia Pătrăşcanu, membri) a contactat autorităţile judeţene şi locale pentru a-şi prezenta obiectivele şi a discuta despre posibile proiecte comune.
Primii oficiali cu care s-au întâlnit ziariştii băcăuani au fost Sorin Braşoveanu, preşedintele Consiliului Judeţean (CJ), Maricica Luminiţa Coşa, prefectul judeţului, Valentin Ivancea, subprefect, şi Cosmin Necula, primarul municipiului Bacău.
Discuţiile purtate au vizat posibilitatea înfiinţării unui post de radio al Bacăului, care să interacţioneze şi să folosească comunităţii, a unei publicaţii a UZPR, pentru care se va depune un proiect, precum şi apariţia unui volum dedicat Centenarului Marii Uniri, ce ar urma să apară sub îngrijirirea organizaţiei jurnaliştilor băcăuani.
S-au mai făcut referiri la implicarea Filialei UZPR în diverse activităţi culturale desfăşurate sub egida celor trei instituţii administrative, dar şi la unele probleme pe care comunitatea le semnalează, cum ar fi lipsa trotuarelor din cartierele Bacăului şi situaţia zonelor pietonale impracticabile sau inexistente în mediul rural, ceea ce favorizează producerea de accidente.
Oficialii au ascultat propunerile cu mare interes şi au manifestat deschidere faţă de posibilitatea colaborării cu UZPR, organizaţie care îşi doreşte să devină un liant între autorităţi şi cetăţeni. „Au fost dialoguri ce au punctat, direct şi sincer cred eu, câteva din «ingredientele» de aplicat pe termene scurt şi mediu vizând a da consistenţă tonică demersurilor manageriate de UZPR Bacău, formă organizatorică ce se constituie într-o premieră pentru această zonă”, a declarat Cornel Cepariu.
Oficialilor le-a fost prezentat şi „Almanahul 2018” al Filialei Bacău, care cuprinde reportaje, analize socio-economice, eseuri, povestiri şi poezii, caricaturi şi fotografii şi este singura iniţiativă de acest fel din ţară.
Silvia PĂTRĂŞCANU
(articol publicat în cotidianul "Deşteptarea",
marţi, 30 ianuarie 2018)

luni, 29 ianuarie 2018

Întâlnire la Prefectura Bacău


Luni, 22 ianuarie, a.c., conducerea UZPR- Filiala Bacău şi-a continuat întâlnirile oficiale cu personalităţile politice ale judeţului. Timp de o oră, în biroul dnei. prefect Maricica Luminiţa Coşa, jurnaliştii băcăuani au prezentat câteva probleme cu care se confruntă comunitatea locală (ex. lipsa  trotuarelor din cartierele limitrofe ale oraşului şi  situaţia zonelor pietonale devenite impracticabile în mediul rural, pe toată durata iernii- ceea ce favorizează producerea de accidente rutiere), dar şi obiectivele care stau în atenţia filialei, în perioada următoare (implicarea în realizarea unor programe culturale cu impact social, înfiinţarea unui post de radio şi editarea unei publicaţii proprii tipărite). Mitingul, la care a participat şi dl. subprefect Valentin Ivancea,  a reiterat ideea unei colaborări instituţionale între Uniunea Ziariştilor Profesionişti Băcăuani şi toţi factorii de răspundere locali, având ca unic scop susţinerea intereselor comunitare. (P. ADI)

vineri, 19 ianuarie 2018

Avem o poveste?


Co-Catedrala Sf. Ioan – Valletta, Malta
 • Trăim într-o lume modernă,
în continuă mişcare,
grăbită să „prindă” viitorul,
dar uitând să contemple trecutul... •

„Nu ştiu ce înseamnă «festival pur», dar, dacă ne uităm la cum arată un festival Dickens sau Dali sau mai ştiu eu care în străinătate, vom vedea că ele se deschid tot mai mult spre spectacol, spre divertisment, spre aşteptările comunităţilor respective. Nu putem rămâne încremeniţi într-o înţelegere îngustă a conceptului de «cultură»” – afirma Adrian Jicu, directorul Bibliotecii Judeţene Bacău, într-un interviu publicat în ziarul local în 15 septembrie 2017. El se referea la „ingredientele” ce ar trebui să dea „gust” şi culoare unui eveniment precum Festivalul Naţional „George Bacovia”. Şi cu alte prilejuri am spus că nu există „atracţie turistică şi culturală” fără o poveste. Într-o lume modernă, în continuă mişcare, grăbită să „prindă” viitorul, dar uitând să contemple trecutul, publicul – chiar şi cel bine informat – caută legenda, misterul, ritualul, adică povestea. Despre Festivalul Dickens de la Rochester (http://www.rochesterdickensfestival.org.uk) am scris în urmă cu câţiva ani. Pentru respectiva comunitate, este un real succes economic, turistic şi cultural. În prim-plan nu sunt simpozioanele şi comunicările ştiinţifice (există şi asemenea evenimente „cu ştaif”). Accentul se pune pe reînvierea unei epoci. Toată lumea participă: primarul este în fruntea defilării personajelor lui Dickens, localnicii sunt costumaţi după moda epocii victoriene, trupele de amatori pun în scenă texte dickensiene, până şi poliţia locală îşi schimbă uniformele pentru două – trei zile. În stradă, în şcoli, în instituţiile de cultură se retrăieşte povestea lui Dickens.
Şi nu e caz unic. Oriunde ai merge în lumea asta, ţi se vor „vinde” poveşti. În Corfu, la Paleokastritsa este una dintre cele mai frumoase plaje din Europa. Însă pe lângă soare şi nisip aici avem legenda erotică despre Odiseu şi Nausica, fiica regelui Alcinous. Ca să faci insolaţie este de-ajuns să mergi la Mamaia. Dacă vrei să calci pe urmele unui erou mitic şi să te adăposteşti în grota unde Odiseu – în drumul său către Ithaca – a scăpat, după naufragiu, înotând două zile şi două nopţi, atunci mergi la Paleokastritsa. Localnicii îţi vor arăta, cu insistenţă, în larg, o stâncă de o formă indecisă care ar fi nava lui Ulise împietrită de către Poseidon...
În Malta, nu doar arhitectura impunătoare şi comorile incalculabile din Co-Catedrala Sf. Ioan din Valletta impresionează sutele de turişti care o vizitează zilnic. Înăuntru ţi se povesteşte despre „barbarii” lui Napoleon care au topit odoarele bisericeşti pentru a-i plăti pe mercenari. Ţi se arată grilajele negre ale criptelor şi ţi se spune că sunt din aur masiv. Au fost acoperite cu vopsea pentru a fi salvate tâlharii francezi. Lângă altar este o mică uşă încuiată. Cheia este doar la Marele Maestru al Ordinului Ioaniţilor şi nimeni nu ştie ce este în acea încăpere. Frumoase legende!
În Funchal, capitala Madeirei, puţini ar fi turiştii care ar urca pantele abrupte către Igreja Inglesa (Biserica Engleză). Chiar dacă are o arhitectură ciudată, ce aduce cu o casa de cultură (la 1800, în Portugalia, exista o lege care interzicea protestanţilor să construiasă locuri de adunare asemănătoare bisericilor), această construcţie atrage prin legendele care sunt legate de ea. Se spune că la temelia ei se află moneda plătită de Napoleon, în drumul său către exilul din insula Sf. Elena, pentru un butoi cu vin de Madeira. De asemenea, localnicii îţi vor demonstra, la faţa locului, că biserica arată aşa pătrăţoasă pentru că Henry Veitch, consulul englez care a ctitorit lăcaşul, era Mare Maestru francmason şi a ridicat, de fapt, un templu după toate regulile lui Hiram. Coloanele de la intrare – Jachin şi Boaz – marchează (cum se cuvine!) intrarea în marea sală circulară unde străjuieşte ochiul atotvăzător. Am vizitat biserica singur, după ce-am primit cheile de la o bătrânică preocupată de nişte tufe de trandafiri. Înăuntru, fără mare greutate, descoperi simbolistica masonică şi povestea pare să devină realitate.
Suntem în Anul Centenarului. Trăim în Bacăul care a fost centru rezistenţei militare româneşti în Primul Război Mondial. Noi ce poveste suntem pregătiţi să spunem?
Ştefan Radu

(Articol pregătit pentru Revista "Ateneu")

luni, 15 ianuarie 2018

Almanahul Uniunii Ziariştilor Profesionişti – Filiala Bacău


nr. 1, 2018

Chiar dacă Filiala Bacău a U.Z.P. a primit „botezul” abia în ultimul trimestru al lui 2017, iată că membrii ei s-au mobilizat şi au reuşit să realizeze „Almanahul 2018” într-un timp record. Meritul aparţine, în primul rând, lui Leonard Popa, cel care a selectat şi corectat materiale primite de la colegii jurnalişti. Tot el a urmărit tehnoredactarea şi tipărirea lucrării aşa încât, în primele zile ale lui ianuarie cititorii să se bucure de „Almanah”. Merită toate laudele Editura Smart Academic (director: Răzvan Pesa-Moza), tehnoredactorul Adrian Amalanci şi responsabilul cu ilustraţia, cunoscutul fotoreporter Ioan Bîşcă. De asemenea, caricaturile aparţin lui Victor Eugen Mihai (VEM).
În cele 172 de pagini, semnează reportaje, analize socio-economice, traduceri, comentarii şi eseuri Lialiana Adochiţei, Roxana Neagu-Cerghici, Ioan Bîşcă, Cornel Cepariu (un incitant reportaj: „Pe drumul podgoriilor – soare condensat în bobiţe de strugure, licorii divine, legende, pasiune şi muncă”), Silvia Pătrăşcanu, Ovidiu Pauliuc, Danuţ Dudu (cu o sinteză a evenimentelor economice din 2017 şi cu descifrarea tendinţelor pentru 2018), Dana Munteanu, Florin Crăciun, Mihai Buznea (în dublă iposază: reporter şi prozator), Romulus C. Busnea, Marius Manta, Mihaela Băbuşanu (cu un interesant grupaj de poezii), Leonard Popa (nu rataţi cele câteva „Pagini la întâmplare dintr-un jurnal cipriot”), Eugen Verman (proză scurtă), Dan Sion şi Ştefan Radu. Nu lipsesc horoscopul, anecdotele sau sfaturile pentru pescari. Foarte utile sunt mini-dicţionarul ziariştilor locali membri ai U.Z.P.R. şi calendarul aniversărilor culturale pentru 2018.
„Almanahul 2018” al U.Z.P. – Filiala Bacău este o frumoasă realizare a jurnaliştilor băcăuani, mai ales că este singura iniţiativă de acest fel din ţară. Un bun început care anunţă şi alte inţiative culturale în acest an. (Şt.R.)

sâmbătă, 13 ianuarie 2018

Mihai Buznea – "Instant story”


Nu mai „iei ziarul”! Sau, mă rog, rar... Deschizi televizorul, care funcţionează sub forma unui background cu chef de ceartă. Auzi prea bine ce ţi se transmite – şi prima dată, şi a doua oară, ba chiar pentru o a treia oară, după un calup publicitar, când ţi se oferă re-înveşmântată aceeaşi informaţie. Ce vine pe surse, un oarecum mai elegant pentru realizatorii emisiunii de a se scuza în cazul în care... Şi ajungem în ciudatul punct când realizăm că totul e ultimativ, plin de importanţă, deşi... paradoxal ipotetic! Iar ţara se face, se desface după legile competiţiei ce domnesc întru totul. Şi da, ştirea trebuie să te subjuge, să te uluiască. Nu mai e timp pentru nuanţe, de interpretări; comentariile politice, economice etc. echivalează cu un lux. Şi cam totul se întâmplă în Bucureşti ori în „oraşul ăsta mare Romania”, după cum am auzit pe cineva exprimându-se fatal.
Evident că în toată această odioasă degringoladă, statutul jurnalistului de calitate e din ce în ce mai subminat. Câţi vor mai fi astăzi interesaţi să teoretizeze asupra ideii de „jurnalism narativ”? Câţi mai au priceperea să prezinte un subiect în termenii adecvaţi, folosind o limbă normată, eventual textele să aibă note distincte... Raportându-l la domeniul presei, rolul condeierului rămâne pe mai departe acela de a ieşi în lume, de a-şi căuta subiectele, de a incrimina impostura, de a aduce în prim plan ceea ce alţii vor să facă uitat. Publicistica trebuie să se lase circumscrisă de valori etice. Lumea în care trăim nu poate rămâne un simplu melanj haotic.
Ei bine, un apetit deosebit pentru faptul de viaţă dar mai ales un „chef de a pune lucrurile la punct” îl demonstrează noul volum al lui Mihai Buznea – „Instant stroy”, publicat spre finele lui 2017 la Editura „Ateneul scriitorilor”. Gazetar cu state vechi, autorul ne încredinţează fast enough câteva texte undeva la graniţa dintre moment - schiţă – poveste. Aflate între un comic sănătos şi satiră virulentă, „împricinaţii” lui Mihai Buznea au câte ceva din Miticii lui Caragiale. Să nu uităm însă că, privită de un ochi priceput, lumea caragialiană e uneori mai aproape de grotesc ori tragic. La fel, schiţele însufleţite ale autorului par a fi în mod absurd în căutarea unei identităţi cu neputinţă de recuperat. Posturile în care unele din personaje se află sunt nefireşti, frizează chiar neverosimilul (de văzut „Casa”!). Dar toate acestea se petrec din voia autorului, care ne încredinţează din off că toate subiectele au avut drept punct de plecare realitatea şi că, la urma urmelor, aşa cum zicea şi Sara Parriott – „ziaristica e literatură pe colţul mesei”.
Cartea e compartimentată de-a lungul a două capitole „Miere şi fiere”, „Viaţa ca o tragicomedie” – ce închid douăzeci şi patru de povestiri. Să ne înţelegem, nu vorbim despre arhitecturi ample, dostoievskiene, însă faptul de viaţă surprins, ce este acompaniat de o exprimare când lapidară, când „izvorând” dinspre toate registrele limbii, fac deopotrivă deliciul (atât cât este!) textelor! Acestea cuprind şarje în timp şi dincolo de acesta – cine pricepe, înţelege că râsul este sănătos dar şi... periculos! Mihai Buznea aşază în balanţă candoarea dragostei de altădată cu manelele literaturizate ale contemporaneităţii („Suge-o Ramona!”), coboară într-o frivolitate excesivă odată cu („Măciuca”), pentru a reveni cu nostalgie, în parte disimulată, când vine vorba de Cetatea Branului ori de chipurile aşezate-n arhetip ale unor ciobani. Dar fiecare poveste îşi are rostul ei. De fapt, această suită „bine-temperată” a grozăviilor comediei umane sunt note în marginalul unei profesii de credinţă. Cu siguranţă, rămâne de subliniat la final plăcerea (şi priceperea) confesiunii, precum şi o anume acuitate faţă de ceea ce încă mai poate fi salvat. Deşi scrisă cumva în răspăr, urmând principiului lui Baltasar Gracian, aceste pagini de literatură-pe-repede-înainte au misiunea de a prilejui o reîntâlnire cu firescul, de a scoate oraşul, dimpreună cu preţioasele-i marionete, de sub imaginea răvăşitoare a unui veşnic garaj apocaliptic.
Marius Manta

vineri, 12 ianuarie 2018

Atleta ANDREEA PANŢUROIU – “Sportiva Anului 2017” în judeţul Bacău


„A fost ultimul an în care am concurat
pentru CSM Oneşti şi Bacău…”

  Am realizat cu Andreea Panţuroiu, speranţa noastră "triplusaltistă" la Olimpiadele ce vor urma, un interviu care tindea să devină (ori aşa credeam) tradiţional. În 2016 şi 2017, atleta argeşeană, legitimată la CSM Oneşti, a fost desemnată (justificat) de către DJTS, „Sportiva Anului” în judeţul Bacău... Dincolo de realizările sale în 2017 („aur” european U23), am descoperit, însă, o campioană aflată pe picior de plecare, către un club care ştie să-şi motiveze sportivii... E şi un semn că Bacăul nu a învăţat, încă, să-şi preţuiască valorile.
Leonard POPA

__________________________________

-Felicitări, Andreea! Iarăşi, ne întâlnim cu interviul devenit … tradiţional. Pentru al doilea an consecutiv, din nou, locul 1, la Bacău, la Oneşti… Te aşteptai să fii desemnată, încă o dată, drept cea mai bună sportivă a judeţului ?
-Multumesc. Sincer, nu mă aşteptam să fiu din nou prima, într-un judeţ obişnuit cu performanţa sportivă, dar cred că la baza anchetei au stat rezultatele bine cântărite ale tuturor sportivilor. M-am bucurat enorm !

-Să începem trecerea în revistă… Rezultatee tale, în 2017: locul 1 CE U23, locul 3 Cupa Europei, Locul 2 la Balcaniadă, locul 1 la Internaţionalele României, locul 1 la CN Seniori, locul 1 la CN Tineret si locul 1 la CN Tineret Probe Combinate ! Care performanţă  consideri că e un început dătător de speranţe pentru 2018 ?
-Dacă e după mine, este, totuşi, puţin. Mi-aş fi dorit să realizez mai mult… Promit să mă revanşez în 2018. Desigur, locul 1 la Europenele de tineret imi dă speranţa că, în viitor voi putea confirma şi la seniori, pentru că aici avem probleme noi, sportivii români…  Juniori cu rezultate bune nu mai ajung să confirme şi la seniorat. Cauzele sunt multiple, dar faptul că eu am fost constantă în performanţe, tot timpul în această perioadă de vârstă, îmi dă încredere că voi putea obţine medalii şi la seniori.

-Adversarele, în mare parte, le cunoşti. Cu cine te iei la trântă ?
-În privinţa adversarelor, eu cred că, dacă o să reuşesc să mă autodepăşesc  şi voi obţine  un rezultat bun, acestea nici nu mai contează… Atletismul e o luptă, în primul rând, cu sine.

-La Europene, au fost 8 cm între tine şi spaniola Ana Peleteiro, clasată a doua. E mult sau puţin?
-Ana Peleteiro este o săritoare ambiţioasă. Şi-a dorit mult victoria şi asta s-a văzut în concurs... Se pare, însă, că eu mi-am dorit-o şi mai mult şi, iată, am câştigat aurul!  Se tranşează medalii şi la 1 cm diferenţă. Am fost de atâtea ori la câţiva centimetri de o medalie, încât nu pot să spun dacă este mult sau puţin.

-Ce te aşteaptă în 2018? Ce competiţii majore ?
-În 2018 sunt 2 concursuri mari, Mondiale de sală şi Europenele în aer liber. Sper să reuşesc să aduc o medalie acasă, de la un astfel de concurs major.

-Ce limite îţi propui să depăşeşti în acest an ?
-Când vorbim de limite, vorbim de propriile recorduri. Tot timpul, caut să mi le îmbunătăţesc. Asta îmi doresc, restul vine de la sine.

-Se aude ecoul Olimpiadei din 2020 ? Cum îl percepi ? Se simte … medalia ?
-Aşa cum am declarat imediat după ratarea de la Rio, mă gândesc cu speranţă la Tokyo 2020. Înainte de toate, îmi doresc, însă, să fiu sănătoasă şi să ajung acolo!

-La Bacău, în Sala de Atletism, când te vom vedea ?
-La Bacău, în sală, voi concura, anul acesta, la Campionatele Naţionale Universitare, dar pentru Universitatea Valahia din Târgovişte !

-Ne întâlnim şi în 2019 pe coperta revistei, la sfârşit de an, ce spui ?!
-Aş spune că 2017 a fost ultimul an la CSM Oneşti… În afară de dna. preşedintă Ingrid Istrate, nu cred că mai ştie şi altcineva.  Deci, e foarte posibil ca acesta să fie ultimul interviu în „Sportul băcăuan”.  Am primit o ofertă de la un alt club,  sunt liberă de contract şi  nu am prelungit înţelegerea cu CSM Oneşti…

-Mărturisesc că e o surpriză pentru mine să aflu asta de la un sportiv care tocmai a fost desemnat „Cel mai bun al judeţului” … De la ce cluburi au venit ofertele?
-De la Steaua şi Csm BucureştiAvând în vedere faptul că toată lumea caută un suport financiar mai bun, m-am gândit să accept una din aceste oferte, deşi- sufleteşte- îmi va lipsi clubul din Oneşti. Dar e greu fără bani…

-Decizia e luată definitiv? Bunăoară, într-un interviu recent, preşedinta CSM-ului oneştean afirma că va căuta să atragă primăria locală alături de problemele cu care se confruntă clubul…
-Repet, încă nu am semnat nimic, cu nimeni.  Deci nu există, în momentul de faţă, un transfer. Dar v-am spus…  A fost ultimul an în care am concurat pentru CSM Oneşti şi pentru Bacău. Nu aş vrea, însă, să o fac fără să le mulţumesc pe calea asta conducerii clubului şi Consiliului Judeţean Bacău, dar şi tuturor celor care au întocmit astfel de clasamente la sfârşit de an… M-au menţinut mereu în priză şi am simţit că am de apărat o poziţie!

Ştefan OLTEANU (U.Z.P.)

Remember Nadia Comăneci – 60

Lacrimi şi aur, la Phenian


Startul în sezonul competiţional 1974 a fost neobişnuit de tardiv: trecuseră cinci luni fără nici un concurs! Nadia, Teodora, Georgeta şi celelalte colege ale lor intră în atmosfera de concurs abia pe 9 iunie¸ cu prilejul «Triunghiularului» Liceul de gimnastică - Denver Colorado (S.U.A.) şi o mai veche cunoştinţă, echipa poloneză W. K .S. «Zawisza» Bydgoszcz. Oneştencele au câştigat confortabil: 1. L.G. Oneşti 184,85 p; 2. Denver Colorado 181, 10 p; 3, W.K.S. «Zawisza» 155,75 p. Nadia Comăneci s-a clasat prima la individual compus, cu 37,50 p, urmată de Debbie Hill (Denver) 37,30 p şi Luminiţa Milea, cu 36,80 p, Nadia câştigând, de asemenea, la sărituri, paralele şi sol. Pe podium au mai urcat Georgeta Gabor, Teodora Ungureanu, Iuliana Marcu, Luminiţa Milea şi Mariana Cojanu. In faţa echipei antrenate de soţii Karolyi stătea acum cel mai mare obiectiv al anului 1974: cea de-a treia ediţie a «Cupei Prietenia». Intensitatea antrenamentelor a urcat din nou în graficul ţinut cu grijă de soţii Karolyi.

(Citiţi articolul integral!)

Carmen MIHALACHE

Un reporter care respectă
blazonul profesiei

Am avut câteva zile plăcute în care m-am plimbat cu domnul Neagu Udroiu prin toată lumea. Cunoscutul ziarist a fost un adevărat globe-trotteur, care a ajuns în multe locuri de pe mapamond, în câteva continente, ţări, capitale, unde a întâlnit mari personalităţi ale vieţii social-politice sau culturale. Şi ca ambasador, în Finlanda şi Estonia, a avut experienţe diverse şi interesante, pe care le-a povestit în multe pagini inspirate. Desigur, plimbarea mea a fost una în imaginaţie, intermediată de scrisul domniei sale, viu, atractiv, nuanţat, din volumul al doilea al lucrării „Jurnalismul -Studenţie fără frontiere”.

(Citiţi articolul integral!)